VIDEO | Grav accident în Olt, cu un microbuz care s-a lovit de un cap de pod. În vehicul se aflau 10 pasageri

Publicat: 18/11/2021, 15:15

Un grav accident de circulație în care a fost implicat un microbuz a avut loc joi, în comuna Gostavățu din județul Olt. Zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Caracal, în eveniment fiind implicat un microbuz transport persoane, în care se aflau șoferul și nouă pasageri.  Micorbuzul a părasit partea carosabilă lovind un cap de pod.

În urma coliziunii, toate cele zece persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Municipal Caracal.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Răniții, șapte femei și trei bărbați

În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Echipaje de la Garda Stoenești și Detașamentul Caracal au intervenit cu două echipaje SMURD și o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, în localitatea Gostavățu, pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor.

La locul evenimentului au acționat și mai multe echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.

Potrivit ISU Olt, cele zece persoane, șapte femei și trei bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 59 de ani, conștiente și cooperante, stabile hemodinamic, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la CPU Caracal și UPU Slatina.

Georgiana Stănescu
Georgiana Stănescu este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova. În perioada 2005-2008 a fost corespondent Prima mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Caz BIZAR în lume: nu a mai mâncat și băut timp de 16 ani! I-a...
"Unul era foarte grav". Filmul accidentului din Timiş în care 6 pompieri au ajuns la...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Cât costă un prânz de 2 persoane, la o tavernă din Grecia! „Cei care vor...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
O NOUĂ TAXĂ pentru posesorii de mașini. În curând, va deveni OBLIGATORIE
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul...
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Astronomii au descoperit un mini-Neptun într-un sistem stelar binar
×